Zidul plângerii desparte pe oameni de Dumnezeu,
pietrele ard sub tălpi vinovate,
plânsul din suflet pătrunde în zid
se înalță ca un porumbel spre cer.

Iertarea își picură în lacrimă durerea
și în așteptare curge bunăvoința,

în față măreață cetatea respiră
și fiecare se simte mai ușor,
pacea i se urcă în trup.

Nebănuit de tandră inima crește,
bate ca un clopot la porțile tăcerii
să macine greutatea adusă.