melancolia zilei mă poartă prin parc
lacul cu nuferi mă îndeamnă la vis
imagini cu lebede în suflet încarc
condeiul mă așteaptă la masa de scris.

de-aș fi o lebădă duioasă grațioasă
nu aș mai trăi spaima de covid
lacul mi-ar fi și casă și masă
cheful de zbor aș putea să-l decid.

de-aș fi un nufăr iubit de libelule
n-aș simți că viața poate fi și chin
dar am romantismul păstrat în celule
iubirii nobile tot timpul mi-l închin.

melancolia mă poartă prin parc
gândul iute zboară ca săgeata din arc.