Mi-e sete, dați-mi un pahar să beau
Că mă sfârșesc aici, lângă izvor!
Aș limpăi, cu pumnii-aș vrea să iau,
Dar am gustat din vin amețitor.

Întindeți mâna careva din voi,
Dați apă pentru buzele-mi arzânde!
În gură, mierea s-a făcut noroi
Și mi-au rămas mulțimile flămânde.

Stropiți-mi ochii, să-i mai pot închide!
Mi-au înlemnit pupilele spre-afară;
Imagini calde-au devenit toride,
Iar soarele mi se preschimbă-n gheară.

Udați-mi fruntea, vreau ca să gândesc,
Să-nnod un fir ce l-am lăsat în urmă!
Era al meu – și dacă nu-l găsesc,
Sunt fără de ocol și fără turmă.

Voi îmi vorbiți când setea mă topește,
Cătați prin dogme sute de motive;
Eu mă sufoc ca-n burta unui pește
Și am pe cap cenușă din Ninive.

Chiar n-auziți? O-mpărăteasă spune,
Acuzator, lângă cerescul Tron,
Că n-a găsit în Seba-nțelepciune;
Și Moise e-aici, și Solomon.
Chiar nu vedeți? E Cineva mai mare,
El m-a iertat… și vine-n apărare.