înaintez în timp cu târâș de salamandră
acum nu mai am de cine să mă sprijin
s-a înălțat la cer iubirea mea tandră
tăișul durerii spintecă gândul blajin.

o mare de flori acoperă mormântul
înalță suspine fragilele făpturi
chemările mele le ascultă vântul
nu mai ești iubite să-mi fii alături.

normalitatea e făcută cioburi
dorurile ard în mine ca o lavă
mi-aș ascunde tristețea în scorburi
rugăciuni mirene să înalț în slavă.

mi-a rămas versul un fel de alean
un vis din adâncuri ca un mărgean.