Ca Sînmihaiul sfințit de Dumnezeu
că-și omorî carnea și voia și timpul
cu nevastă-sa cea crudă, Stăncuța,
ce spera să-nghețe brusc țara,
deși asta face deja virocrația
încălzirii globale,
așa petrece acum
cel ce se încrede în Domnul, străbătînd
această gureșă vreme a prigoanei.
Și iată gîndurile s-au amestecat
cu lucrurile și cerul cu vorbele,
privesc lumea cum se prăbușește în mine,
cum mă aruncă din sine spre imagini,
de lîngă cel iubit înspre o nouă izgonire.
Doamne, promite-ne acum un om,
ca pe Fiul, să știu pe unde
să mă întorc înapoi
de Crăciunul acesta.
Să îl găsesc cinînd la sobă
ca-n Ierusalimul Ceresc
pe cel ce-acum nu-l mai alungară ai săi,
ci ai noștri;
că a cerut o biserică
și-a primit un mall,
că a cerut inimi vii și-a primit
o stea roșie,
a vrut alinare și-a găsit pe răni
o poză-n țiplă cu sfînta evghenia,
să aibă ce pupa cînd e singur
și nevaccinat
și speriat
și aproape de patul meu alb
unde îl aștept înfrigurat
să se scurgă din perfuzor,
să dezghețe cu palmele goale
această vară a arhanghelilor
și lumina
din tine.