Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;

Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărțire.

Timpul insista să trec în vremurile următoare,

Am trecut până m-am îndepărtat de părinți.

Nu știu cum e Paradisul, dar inima lui

A rămas în sufletele părinților mei.

Ridurile lor sunt nevăzute,

Ca multe altele,

De parcă ar avea tâmplele de piatră.

Cât despre tata,

Nu l-a surprins nici moartea:

Avea brațele însângerate de maci și spice.

În palmele lui creștea grâul ca o pâine dospită

Pentru iertarea morților noștri.

Era la fel ca mai ‘nainte;

Zâmbea în ruga lui tăcută,

Călca peste morminte.

( 9 mai 2019 )

publicată de Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019,
cartea Cuvântul deschide gândul omului