Am început să aud voci,
Copii strigând după ajutor,
Fiindcă sunt loviți cu un bici
De un individ cu un suflet îngrozitor.

Deschid ochii dintr-o dată
Și ceea ce văd îmi provoacă un șoc:
Zăpada albă pe alocuri e pătată de sânge
Și trupuri neînsuflețite sunt cuprinse de foc.

Văd îngeri în halate albe,
Luptând cu un inamic nevăzut,
Să apere trupurile slabe,
Ce în gheara lui au căzut.

Văd îngeri cu aripile frânte,
Sub plumbul dușmanului necunoscut,
Luptând cu mâinile goale, sângerânde,
Într-un război de mult pierdut.

Fără arme, speranță sau scuturi,
Au ieșit să stea în fața fiecărui val,
Apărând cu propriul trup pe fronturi,
Victimele din timpul acesta infernal.

Eu stau ascunsă într-un colț întunecat,
Cu ochii roșii de atâtea lacrimi sărate,
Văzând cum suflet după suflet e aruncat
Într-o mare de flăcări agitate.

Plâng fiindcă, deși sunt acolo sus,
Puterea mea-i infimă în fața acestui diavol
Atât de rece, de crud și sângeros,
Ce lasă cadavre în descompunere peste pământul gol.

Plâng când văd acele aripi de un alb imaculat,
Îmbibate de sânge ce încă este cald,
Căzând pradă unei lupte pierdută atât de nedrept,
In locul ce a devenit mai sumbru decât cel mai negru iad.
Mihai Ana Liliana (M.A.L.) 04.04.2020