Un domino se prăvale, piesă cu piesă,
Din greșeli ce răsună pe o țară întreagă aprinsă.
Politici austere, minți crețe la cârmă,
Și poporul, în umbră, învață să tacă, să scurmă.

Un buget ciuntit de orgolii meschine,
În visteria goală doar praful rămâne.
Se-aud promisiuni, toate fără temei,
În timp ce-ntr-o groapă cad visurile ei.

Fabrici ce odată duduiau de viață
Se-nchid pe rând, lăsând gol în piață.
Tinerii fug, căutând un apus
Mai blând decât soarele care i-a ars pe ascuns.

Cămătarii din lume ne sapă și mai tare,
Căci datoria crește, ca noroiul sub soare.
Și nimeni nu-i trage de mânecă drept,
Căci banul ne fură, ne-ngroapă încet.

Pensionarii suspină la cozile lungi,
Cu coșuri tot goale și stomacul în pungi.
Iar copiii-n bănci simt lipsa de carte,
În școli ce se clatină, în prag de uitare.

În hău ne împing, fără mâini să ne prindă,
Acei ce conduc doar cu mintea lor oarbă.
Și-n timp ce poporul mai speră, mai rabdă,
Ei râd din palate, în lumină și pradă.

Dar sămânța de luptă, în suflet rămâne,
Căci românul știe ce-nseamnă suspine.
Când domino-ul cade, poate focul renaște,
Din cenușa greșelii, speranța să crească.