soarele se duce la culcare
strălucirea somnului său
cade
pe mâini pătate de vermilion
ca niște stigmate de dragoste.

țin între degete o carte
celan, apoi mazilescu
pisica toarce și
lasă păr, confortabil
pe burta ta, acoperită
de un tricou vechi.

plâng de fericire dar nu știu
de măslinul lui celan
că nu sunt eu?
de marșul lui bach care
se târăște pe inimile noastre?
liniștea a venit atât de firesc
o simt
în pânzele astea strâmbe
de pe pereți

când m-ai găsit, iubirea copil surd
a șezut blând
odată cu felina
pe pragul de la intrare,
amenințând lighioanele isterice din ghena
de la parter.

acum,
strălucește doar luna
în ochii lor
nu mai strălucesc
eu.