am deschis ochii pentru un nou răsărit,
mângâi cu lacrimi lutul din mine până devine mătase,
să brodez pe ea veșnicia cu bucuria generată de poezie.

mâinile își împreunează degetele facerii,
se prind în hora vieții și a luminii.

din clepsidra mea nu curge nisip,
ci cuvinte care pot liniști furtuna,
care pot să scuture norii să fie ploaie.

gânduri mă frământă stereotip, deschid fereastra
să intre lumina întunericul să-l risipească.

aș putea valsa pe notele lui Strauss,
în cea mai profundă stare de meditație,
să simt cu inima infinitul intangibil,
creator să fiu este un lucru incredibil.