E luni, și-au înflorit lalelele,
cu rochii roșii, galbene, rebele,
în colț de grădină dansează tăcute,
cu raze de soare pe frunte cusute.

Un vânt le suflă ușor în petale,
iar timpul se-oprește în clipe banale,
căci lunea, deși e un nou început,
cu lalele-n priviri, pare un sărut.

Le privesc și-mi șoptesc fără grai:
„Orice început poate fi un rai.”
Și-atunci, dintr-o zi obișnuită,
se naște o clipă de viață iubită.

E luni, și viața începe să pară,
mai caldă, căci e primăvară.
Sub cerul senin, cu miresme-nflorite,
renasc dimineți ce păreau adormite.