Turația e lentă.
Picioarele livratorului, ca pistoanele moi,
pompează aerul aspru al dimineţii.
(Bicicletei nu cred să i se fi rupt o pedală —
dar geanta tresaltă oricum)
-din fericire-
În spate, noi ne încălzim.
Izoterm, sacru, aproape uterin,
interiorul e o capsulă moale de abur
unde tot ce e prăjit, sărat, dulce,
se melanjează.

Puiul prăjit se arcuiește într-un relevé
de ulei încins,
un copan — rotund, plin, cu pielea plesnită —
tresare când cutia i se desface la clips.
„Tâmpitu’ dracu’ – ai dat-o brutal.”
„Ți-am simțit sarea în carne şi asta
m-a derutat.”
un fir de maioneză curge pe coapsa lui în spirală
şi îi gâdilă osul, apoi
cade –
suav, ca un tremolo.

Burgerul, greu, încordat, aburit,
își împinge umărul de carne în brânza topită,
care se trage, se întinde, gemând,
„nu mă rupe, lasă-mă încet
să mă scurg...”
chifla lui pulsează
neîncetat,
ca degetele unei mâini care n-a cerut voie
şi toate boabele de susan îi stau încreţite
pe spate,
ca nişte coşuri pubere.

Cartofii prăjiți se rostogolesc într-un andante sălbatic,
tăvăliți în sare, împinși în ketchup,
se freacă unii de alții,
cu freamătul unsuros,
care cere atingere.
fiecare vrea să atingă fundul caserolei
unde sosul e cald și murdar
ca o invitație murmurată pe gât.

Pizza se unduieşte,
(are o gaură largă)
își mișcă felia ca pe o coapsă
plină,
toppingul cade în ritm –
salam, măsline, o lamă de ardei iute
atingându-i mijlocul –
un arc de coardă ruptă
de Paganini.

„Nu mă mai ține-n cutie”, șoptește un sushi,
„vreau să mă desfaci cu deştele goale,
să-mi simți algele,
să mă sugi dintr-o înghițitură.”
iar orezul din el se desface
ca un tutu ud
pe balerina
care-a cedat.

O clătită se încolăcește peste o altă clătită,
strânse în folie subțire,
cu cremă între ele,
care se scurge ca un lied minor.
„Simți zahărul?”
„Da.
Dar nu-i destul.
Scufundă-mă-n sos.”

Pe dinafară, roata lovește o groapă.
O tresărire.
Înăuntru, Cola se agită, clocotitor.
„Îmi vine...”
„Așteaptă. Mai e o curbă.”
Un jet mic explodează pe capacul de plastic.
O picătură caldă, sărată, pe pielea crocantă
de pui.

Totul este mișcare.
Totul e sunet, geamăt, oftat.
Genunchii livratorului tremură ca piftia
În spate, suntem o orchestră de carne, sos și mult
condiment,
făcând dragoste în măsura compusă
a unei livrări cu întârziere.

Și când mâna lui, obosită, ridică geanta,
degetele îi ating, fără să știe,
colțul fin al unei clătite calde,
care tresare ușor sub atingere,
cu crema fremătândă în pliuri moi:

— Mai stai.
Nu mă deschide.
Nu încă.
Te rog...