Atunci când totul doare în oarecare hal
Coboară din ținutul cu nume neștiut
O entitate stranie cu iz filosofal,
Măria Sa superbă, Nimicul Absolut.

Nimic nu o aude, nimic nu prevestește
Cum Marele Nimic se-așează peste tot,
Atunci durerea piere, totul se liniștește,
C-o singură excepție: durerea pură-n cot .

Nimicul râde dulce, nimicul stăpânește,
Sensul etern al vieții devine tot mai mic,
Se vindecă și moartea, neantul obosește,
Totul contează zero în țara lui Nimic.

Iubire, pace, artă, nimic nu e valabil,
Sunt timpuri cu umanul pe post de inamic,
Se roagă omenirea la modul lamentabil
La zeul atotputernic pe bază de nimic.