mă agăț de o speranță limpezită,
să-mi văd iubitul în lumea de dincolo,
îmi este inima cu doruri împânzită,
neștiută de nimeni freamătă tremolo.

sufletul mulat pe lumina diafană
transformă fiece moment în poezie,
inimii să-i redea liniștea de Nirvană,
să o aud cântând romanța străvezie.

nu am să mă las cuprinsă de furii,
liniște, echilibru găsesc în rugăciune,
judecăți de valoare cu simțul măsurii
emit cu credință și cu înțelepciune.

acum trăiesc plenar freamătul pădurii
umezesc cu lacrimi a vieții uscăciune.