prima oară am cunoscut-o
pe timpul primăverii
abia venise pe lume
era fragedă și cuminte
obrajii ei străluceau
ca smaraldul

creanga o ținea strâns la piept
alăptând-o cu sevă
soarele se juca cu ea
ajutând-o totodată să crească
vântul îi spunea povești
aduse din toate cele patru
colțuri ale lumii
Crișul îi fredona
o melodie-n surdină

am mângâiat-o cu grijă
așa cum se mângâie un copil
s-a bucurat cu toate că aflase deja
cât de nedrepți sunt unii oameni
cu arborii, cu pădurile
i-am promis că voi reveni
și m-am ținut de cuvânt

pe timpul verii
era deja la maturitate
după nervurile sale puternice
se vedea că-și trăiește viața din plin
am atins-o ușor
așa ca un salut prietenesc
s-a bucurat din nou
o bucurie fără cuvinte
pe care o simțeam
până la rădăcinile
sufletului

ne-am revăzut în octombrie
culoarea ei se schimbase
chiar și mie îmi apăruseră
câteva fire albe
am atins-o și m-a întrebat
despre viața de dincolo
eu fiind mai bine familiarizat
cu pământul

i-am spus să stea liniștită
i-am povestit despre transformare
despre ciclicitate
despre rădăcina copacului
prin care ea va urca
și va da naștere altei frunze

am simțit-o împăcată
pregătită pentru ultimul dans
în brațele vântului

și totuși, înainte de despărțire
m-a întrebat:

tu, tot poet ai fost înainte?