agonia deutsch v3 |
agonia.net | Richtlinien | Mission | Kontakt | Konto erstellen | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Artikel Gemeinschaften Wettbewerb Essay Multimedia Persönlich Gedicht Presse Prosa _QUOTE Drehbuch Spezial | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Ich hörte es kommen... ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Kontakt |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-06-20 | [Text in der Originalsprache: romana] |
Nici timpul, parcă,
Nu mai ține cu noi; Totu-i răvășit de convulsii, De minciună și de teamă. Acul barometrului, Împleticit printre valori non-numerice, Oscilează nebun între Reguli și fapte. Nu mai e loc de-ntors; Într-o manieră brutală, jignitoare, Rivalii-s eliminați pe rând, De cei de la butoane. Copiii sunt învățați Să-și denunțe la securitate- Pentru idei periculoase, Prietenii, părinții și bunicii. Ciocanul legii Impune o unică opinie, Cu tentacule sfidătoare. Oamenii liberi, să dispară! Gândindu-se că-și pierd averea ilicită Și pozițiile sociale, Împuterniciților livizi, Le tremură bărbile. Bătăile orologiului Îs șovăielnice; Valorile adevărului Au nuanțe neclare. Franchețea însăși e nedumerită: Să meargă hotărâtă Înaintea lui Dumnezeu, Sau să se plece-n fața stăpânilor. Fazele lunii-s afectate De bulele călduțe ale unui Trai îmbelșugat. Fericirea se rotește-n jurul cozii, Iar lupul e din ce în ce Mai înfometat. Pentru mai multe zile, Paza de noapte rămâne circumspectă-n aer Bunăvoința E o mască de paradă; Singurătatea extremă Se-ntinde ca o molimă; Imperiile au visteria goală... Caii și călăreții apocaliptici Deja au apărut La orizont. Fuioare de lumină- Din vremuri nebiciuite de dușmănie, Aprind prin livezi candele de-mpăcare. Cergile cu maci și Flori de iasomie Îmbracă verandele-n strai de sărbătoare. Ordinea firească și-nțeleaptă a lucrurilor Nu perturbă, cu insomnii, conștiința. Incertitudinea-i o armă Studiată atent la microscop. Ca o tornadă bezmetică, Interesele personale Desfoliază omul de demnitate. Parametrii trădarii Variază pe toată plaja logicii fuzzy. Iată, se-nchid strâmtorile, începe circul!
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Eine virtuelle Heimstätte der Litaratur und Kunst | ![]() | |||||||
![]() |
Bitte haben Sie Verständnis, dass Texte nur mit unserer Erlaubnis angezeigt werden können.
Copyright 1999-2003. agonia.net
E-mail | Vertraulichkeits- und Publikationspolitik