coasta pe care urcăm la pământ roșu și mușețel
adăpostește o femeie tânără surpată de fel de fel necazuri
într-un adăpost cum nu au mai fost pe la noi
de când țăranii aruncară întunericul din bordeie peste cer
și semănară stelegrâu cu poalele și cu căușele.

cerul aprins se scurge peste pământul roșu-uscat și peste arnici,
alb gros și păstos ca aracetul în care prindem furnici –
fugise femeia din orașul vecin, din maternitate;
o găsirăm goală, înecată sub coastă în lapte.