Ți-aduci aminte, măi Clemanta,
Când ne dădeam cu parapanta
Din muchia unui dop de Fanta?
Aterizam pe-un vis lichid,
Încolăcit, ca un perfid,
Orgolios și translucid,
Pe mijlocelul tău de vampă –
Și te simțeam ca pe o crampă
Atuncea când ieșeai la rampă,
În inima-mi de plastilină.
Mi-o modelai, tu, mesalină,
Într-o arhaic-figurină.
Și, tolăniți între speteze,
Pluteam, cu simțurile treze,
Uitând de absurdele asceze.
Sorbeam din trupul de cadână,
Pân’ te dezlănțuiai – furtună –
Un ceas, o zi, sau chiar o lună.
În avalanșă, sutiene
Cădeau zburdalnic, fără lene,
Paralizante și obscene...
Dansam în bipu’ gol bachata
Când apăru un bou: „Sunt tata!”
Îmi zise, mă pocni și… gata!

2004