Un ciob de suflet eram
pe când am învățat să desenez
cică aveam talent
de atunci în jurul acelei pietre
s-au cristalizat alte pietre
niciodată mulțumit
mereu am căutat altceva
în timp piatră după piatră
rând pe rând au căzut în țărână
acum încercând să insuflu viață acelui ciob
suflu peste el cuvinte
însă el sictirit
obosit peste măsură
spală cu lehamite orice culoare
așa că în lungile nopți de insomnii
prin fața ochilor
parcă ar defila un necrolog