m-am preumblat mereu în marginea mulțimii
ca un străin prin locuri tot mai necunoscute
și plugul primăverii mi-a dezvelit plăcute
înmuguriri de gânduri de sincere idei
azi stau și mă rog toamnei: hai vino să îmi iei
din palmele flămânde necoaptă roata pâinii

de-aș fi știut măsura tăcerii și-a rostirii
mi-ar fi crescut pe spate mâini bune de zburat
n-aș fi târât piciorul în seceri încurcat
n-aș fi simțit ogarii împuținându-mi zborul
batozei nesimțite i-ar fi tăcut motorul
pierzându-și lin uleiul ca sângele uimirii

din legănarea spicului și pârguirea firii
spun vouă: brațul meu dac-ar putea să doară
când mă citiți v-ar curge ochiul călimară
și luminându-vă pe tălpile murdare
mi-ați duce ne-nțelesurile în spinare
drept saci umpluți cu rodul întrunirii

însă ați smuls plămada să vă aveți obiele
vorbesc unor urechi de vată și de cârpă
și totuși dinții fierului bătut mă-ncurcă
nici cât încurcă ploile de vară strălucitul
și țin în mână curcubeul meu mai ascuțitul
sub care argăsesc slinoasa voastră piele

mă veți avea destul cum eu mă am pre voi
îmi veți cinsti hambarul cu ușa lui de carte
și iarna câinii umbrei îi veți lega de noapte
să vă păzească albul de ochi înzăpeziți
va plânge secera în cui și-o să muriți
fără să fi purtat vreodată haine noi

halal de mine și halal de noi
țăranii poeziei se trudesc a boi