când mă îmbăt cu nopți contradictorii
visez să nu mă recunoască zorii
spumoase-mi torn în vorbe catifele
mă fac chenar al gândurilor mele
și ascultând cum doarme veșnicia
respir încet de blând ca amnezia
privind la greierii încolonând
lângă un sunet mort unul flămând
atunci îmi cresc din umeri ramuri albe
devin schelet de înger printre halbe,