albastru a plâns mănăstirea în apele palmelor tale;

pe gât s-a prelins trecerea unei tăceri roșiatice din tubul de ruj.

violaceu a picurat infinitul pe umeri
crâmpeie de vise.

beat de lumină,
soarele
s-a dus mai la umbră, să se culce
între săni de ivoriu.

o aripă de ibis a tăiat luna în două:
cât ai clipi,
un fulger
a înfipt semilune între coji de lămâie și miez de pepene galben,
din cupele de inghețată ale ochilor tăi


cumpăna scârțâie.

ce frig s-a lăsat…
peste sat!