în abluțiunea retoricii publice
nici îngerii nu mai practică acupunctura
în abscisele candorii noastre


administratori ai Terrei
mistagogii excelând în mnemotehnica iubirii
fornăie imnuri
hrănite cu oseină dogmatică
zeităților afazice


mereu la poale de munte
mă umplu ca toți mirmecofilii de idei aborigene
și rugăciuni analgezice închin în praful acvilonului


prea târziu să mai fiu boem
oaspete de seamă al predilecțiilor binare,
molipsit tot mai des de adipsie sentimentală
mai trimit din când în când câte o săgeată filipică în sus
fără să aștept nici un răspus
eu, ostracizatul dintotdeauna al grădinii