El mă aude cum simt fiecare aripă
născută din mine.
Răceala dimineții se gudură,
duduitul ștrangulează ferestrele ferecate în oameni.
La ora șapte,
la fiecare etaj,
fiecare chip de femeie răzbate
oglindit prin fereastra bărbatului său.
El cade încet, se sparge, devine o ușă de sticlă mată
pe care îmi așez pătimaș buzele
la judecată.