La hanul cu o îngeroaică
în lesa unui negustor de clipe rare
se poticnesc toți sfinții din Levant
și-n nopți tîrzii poștalioane
pornite-n galbenă uitare
cu vara-n care te-am aflat
ascunsă-n cufere, sub aur,
cu șapte cerbi de înhămat
și-un colț albastru de balaur
drept călăuză prin pustia
atîtor zile scorojite
pe talpa unui zeu senil,
cu umbra ta țesută-n flamuri
deasupra unui cer în care,
la hanul cu o îngeroaică-n lesă,
mor cu măsură, învelit în sare