ce bizar când nu ai cu cine să numeri scoicile;
ești doar tu și marea de ne-înțelesuri ce-ți țipă în ureche.

strigă: “erai o eternitate trecătoare
o eternitate trecătoare
trecătoare”

zice: “voiam altceva
mai mult timp la naiba
fără raționamente
fără conștiință.
Cu inimă”

Asta părea un fel de vișiniu
pierdut
cu miezul
negru

credeam că ești inalienabil; doamne câte scoici!