Orbul lustruiește bastonul cu ceară
la fiecare început de duminică
își șterge tacticos smoala
din cioburile ochelarilor
hrănește câinele de companie
și-apoi se pierde prin aleile tăcute
ale unui parc tăcut cu oameni tăcuți
în gânduri tăcute
purtându-și taina luminii în suflet
cerșetorul rupe un petec de cârpă
din mâneca lungă a lumii
o întoarce pe dos și o întinde
pâna după colțul zidului așteptând mila
în duminicile orbului te caut tăcut
să-ți pot purta sărutul pe umăr
cerșind din mâneca sufletului tău
după colțul zidului milei
tăcutul petec de lumină al iubirii.