poetului Federico García Lorca




ciupind coarde de șovăitoare ape,
luna
seceră
scântei din pietre:
nisipul alunecă printre degete...

tânguirea saxofonului, în tunică ochilor,
orizonturi deschide;
în timp ce,
pe acoperiÈ™
pisica
o ia drept oglindă.


**Semiluna**


copaci,
în crengile voastre
luna
fluturi de cântece clocește!

naștere,
unde îți duci rădăcinile?
în ce pământuri
inimă mea va auzi baladele nopții?


**Copaci**



luna
reface drumul înapoi spre casă,
prin albii secate de râuri.

oglinda reflectă înrădăcinata tăcere din florile galbene de ruscuță.

arinul se-apleacă să-i sărute dulcea seninătate
pătată doar de respirația crinilor de pădure.

ienupărul poartă pe ramuri ace de lumină;
pe cetini stele se inchină.

de pe lângă garduri de răchită
adună
bujori, cu buzele arse de secetă.


în undele lacului,
vântul
admiră o față sclivisită de țigancă.