Mi-am ucis dragostea
in pantecul sperantei
de teama deziluziei.
Dar cate n-am ucis in viata asta,
lasand doar cruci in urma mea.
Mi-am plasmuit cu mintea viitorul
dar l-am intemnitat apoi cu mana mea
i-am tulburat vederea si i-am scrijelit retina
in care batea campii fericirea.
Si dupa…..
i-am pecetluit pe vesnicie gura
sa nu-mi tradeze nimanuia visul,
ce-mi oglindea candva privirea.
I-am intristat pe urma zambetul,
Ce searbad se ranjea mai ieri la mine,
Dar i-am lasat urechea ca niciodata vie
s-asculte crudului prezent destainuirea,
sa-ndure strigatul sperantelor ucise
care naïve, sperau inca la nemurire.