se arcuiește gându-n anamneză
prăpăstios, visând ce-a fost odată
și visul prinde-ncet contur de roată
în fiecare om e o asceză

și fiecare trunchi adăpostește
zidirea lui pe legi efemeride
secretul sevei care-l va ucide
când verdele-l înjunghie, mișelește

ce cursă grea-ntre naștere și moarte
ce abur între temniță și cer
mii de cuvinte ce se nasc și pier
pe drumul fugii de singurătate