***
lumina enervantă care adoarme uneori seara pe umărul meu
e a ta
pantofii cei aurii și stupizi purtați o singură dată
cândva de mult și inutil printr-o gară de provincie
sunt ai mei
nu am salvat încă lumea de la dezastru
tu chiar crezi că pot salva lumea o pereche de pantofi aurii și o lumină enervantă
eu cred că nu eu cred că da poate că da poate că nu
danabanudanabanu
ba nu

***
oamenii mor
îți spui nu-i nimic
în fiecare dimineață la ora 7.30 desenezi o bicicletă cu aripi
orașul mănâncă tușește apatic bea o cafea
te observă cum treci pe deasupra acoperișurilor lui cu bicicleta aia cu aripi cu tot
îi e puțin teamă de tine ești de fiecare dată la fel de fiecare dată altfel
dar ești
iar asta cu siguranță îl face să te privească mirat
oarecum

***
mănânci mereu cireșe amare
mie nu-mi plac
sunt domestice prea tandre n-au nicio culoare
bornele kilometrice da bornele kilometrice au sens
trenurile nu ar fi nimic fără ele
și desigur nimic nu s-ar întâmpla fără trenuri
sau cine știe poate că da poate că nu danabanu
hai să luăm primul tren
coborâm undeva în vreo haltă

bem apă de la cișmea tu mai mănânci niște cireșe din acelea amare
eu tac și țopăi fericită într-o pereche de pantofi aurii și stupizi
apoi
ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat
salvăm și lumea de la dezastru



ascultă poezia în lectura autoarei