Ce ar mai fi de spus
Când tu ai spus nespusul
Mușcând cu ochii tăi ?
Ochi în care am văzut ce e mai rău,
Mai rău decât furia, decât ura, decât durerea,
Decât dorința de a smulge tot ceea ce nu ai smuls deja,
De a stoarce și ultima picatură de speranță,
Adică văd … nepăsarea.
Să presupunem că aș fi putut să aleg,
Să aleg sfârșitul.
Aș fi vrut să nu fie sfârșit,
Să îmi fi spus măcar: “Cară-te !”
Ceea ce ar fi însemnat “Accesul interzis”
Peste care poți trece cu puțină îndemanare și cu mult noroc,
Chiar dacă riști să fii strivit de un camion.
Dar nu “Drum infundat”, așa cum îmi spune tăcerea ta.
Ce este mai dureros ?
Apăsarea stâncii pe care ai aruncat-o asupra mea,
Sau gândul că nu mai pot ieși niciodată deasupra ?
Mă tem că n-am să te mai văd,
Sau poate că da, balaur blond.
Și atunci mă voi simți iar,
Singur, singur.