Călătoare printre stele
îmi tot cat visele mele,
de sunt gri ori trandafirii
dospesc în covata firii.

Le-am cătat la Eminescu,
visurile sub tei crescu,
bătrân tei, veșnicul misit
dintr-un vechi poem sosit.

Coborât-am jos în luncă
și găsi lume la muncă,
m-am oprit lâng-o fântână
cerui harul la o zână.

Am urcat apoi pe munte,
întâlnii ape cărunte,
susurau în doruri multe
și-n iubirile oculte.

Pe un lac plutea agale
din vremi atemporale,
lotus alb o floare rară,
cu-al său cânt pus pe-o vioară.

M-am întors apoi la stele,
frumos le-am rugat pe ele,
să-mi adune dorurile
suflând toate cornurile.