ce aer greu duc în această-mbrățișare
ce spaimă a copilului de umbre vagi pe ziduri
mă pândește încă
și umblu cu o cheie romană
vă bat în porți ora de recunoaștere
când voi de mult poate ați adormit
cum să vă las într-o simplă
părere de rău ce se transformă-n acceptare
și cum pot fi eu altfel
decât o voce

nu mâinile mele obscure să le pedepsiți
când aproape de nimeni așteptat
cu această umbră
mân pietrele orașului spre turnuri