Undeva în astă lume
ÃŽntr-un sat uitat de timp,
Locuiesc moși fără nume
De pe vremea lui Olimp.

Casele-s sărăcăcioase,
Ridicate din chirpici,
Fără garduri și terase,
Acoperișuri din șipci.

Văd și câini, bătrâni și ei
Care latră doar la lună.
Pe șanț ciugulesc găini,
În pomi florile-s cunună.

Am ajuns din întamplare
ÃŽn acest loc minunat!
Vreau răspuns la întrebare,
Viața de ei a uitat?

La o casă un moșneag
Þine-n mână o oglindă,
Sta la ușă, jos pe prag
Vraja dă să mă cuprindă.

În oglindă îmi apare
Viața asta trecătoare.
Ca o frunză dusă-n vânt,
Desprinsă din păr cărunt.

Și o liniște ușoară
Peste suflet lin coboară.
Acum știu destinul meu,
N-a fost vis, ci Dumnezeu!