Poate dacă mai beam
un pahar de pepsi
știam ce să-ți spun,
poate dacă nu mă îngropam aici,
în mormanul ăsta de iarnă
cu care ninge viața într-una,
nu mai plecai niciodată;
poate dacă n-aș fi băut berea aia
în cea de-a șaptea zi,
dacă n-aș fi tras până și ultimul fum
de țigară în plamânii-mi
prea plini de aerele mele de om,
de femeie fost copil,
viitoare mamă, slugă,
doamnă și iar om,
poate dacă nu muream de-atâtea
ori prin tine în nopțile alea
când ne uitam la stele de la fereastra ta
doar ca să nu ne vorbim,
poate dacă-ți sărutam umărul stâng
în loc de cel drept și
nu zăceam cu urechea ci cu inima
pe inima ta, te nășteai și tu
într-o dimineață cu ideea de ‘noi’
vibrând în ochii tăi de cer turbat
sau... poate că nu.