Tu mai ții minte cum ne iubeam pe rîul cu focuri joase
ieșise luna și mîinile noastre
se odihneau undeva între cer și pămînt
erai tristă și răsuflarea ta îngreuna barca
pluteam între cele două maluri doamne ce frumos era
părul tău tîrîndu-se pe fundul apei ca o ancoră
îl mușcau peștii și rămîneau încremeniți
tîrziu ți-ai ascuns capul într-o coloană de sălcii
și așa s-a născut orbirea…