Când ochii tăi fantastici privesc cu drag la mine,
Dintr-o omidă neagră, în flutur mă prefac,
Ghețarii toți din poluri în țăndări se desfac
Și-o stea se-nalță-n ceruri, cu străluciri divine...

Pământu-ntreg devine și el elegiac
Sau chiar îmi propulsează noi energii prin vine,
Că ramuri largi din suflet le simt de roade pline,
Iar tu-mi devii văzduhul pe care mi-l îmbrac.

O clipă de speranțe mi-ai răsădit în viață -
Cetatea mea de vise enorm s-a-mbogățit.
Nici cerul, nici pământul nu pot să-mi dea povață,

Nici florile din crânguri vreodată n-au șoptit
Ca să renunț la tine, ispita mea semeață,
Căci fără noi, Pământu-și semnează-al lui sfârșit!