calul verde al inimii mele
are privirea pierdută...
pe pajiștea durerii, a frângerii.
e conștient ca o femeie ce naște.
mereu pierde stelele prin ochi,
ca să ofere zâmbetul cel mai frumos.
și sufletul mi se face copil, același
copil cu cheia de gât... dar fără casă!
Dumnezeu îmi pășește în ochi, liber,
e mângâierea ce se lasă pe aripile
care nu mai pot să crească!
și calul verde al inimii mele tresare,
iubirea are privirea pierdută...
nu mai are timp să zboare,
decât prin cer...

12 martie 2009, 21:11
pentru Adina Romanescu
"La malul Mării Imbrium"