fructele pământului se nasc zi de zi,
dincolo de ele mai crește-o nepăsare,
de pe buzele noastre, sfâșiat în felii,
pământul ne cere din nou îndurare,

în umbre de ore se nasc pașii lui grei
din care dulci izvoare răsar înc-odată,
rămân numai sâmburi din ne-nțelesul temei
pentru care ne iartă tihna-i furată,

își smulge din adâncuri alte mlădițe
din care alte fructe răsar pentru noi,
iar rănile-i rămase le numim azi noroi...