liniștea din jur se țese
cu vântul scămoșat prin garduri de nuiele dese

acolo frunze stau ca să bârfească
de nucile ce se aruncă fără cască
pocnind acoperișul ca o pârtie brumată
spre disperarea florilor de lângă poartă
care mai că ar ieși în stradă
unde un om bun de-o să le vadă
le-ar lua în casă și le-ar pune la fereastră
unde ar fi ca cele ce acum din glastră
cască si privesc pe sub uluci
ferite de brumă ploaie sau de cucuioase nuci