Cobor pe trepte-n sufletul bizar,
Însingurat și trist, un centenar:

Fecioare coapte-n foi de crinolină
Și domni cu mers emfatic de compas,
Plutesc prin parcul ruginit la pas
Și-și povestesc nimicuri în surdină;

Când se închide ochiul de lumină
Și timpul leneș înnoptează-n ceas,
Din bulevard, sar în tramvaiul tras
De cai sau urcă în vreo limuzină;

Printre copaci, un zvon de mandolină,
Romanța fredonată de un bas,
Și larma valului au mai rămas
Să răscolească liniștea divină.

9 februarie 2007