Chiar și zâmbetul e-un plânset
Când minciuna-l oglindește,
Spui "Pa, pa" și-arunci un râset
Ca atunci când se sfârșește.

N-alegi calea cea ușoară :
Să mergi singur printre morți,
Să fii unicul ce zboară,
Să nu-ți pese de-ai tăi sorți.

Tu mereu visezi salvare,
Să afli ce-a dispărut.
Cei vii-s fără de suflare,
De ce și unde s-au pierdut?

Ai putea să schimbi trecutul,
Să ștergi lacrimi ce au curs,
Să păstrezi doar începutul,
Din tot ceea ce s-a dus?

Ai putea să oprești trupul
În clipa când-și îneacă viața,
Să îi spui că este timpul
Să își caute speranța?

La cât de ciudat e totul,
Ce cuvinte îți înșir!
Dar deja le știi și rostul :
Ajută-mă! Vreau să respir!