Fiind uitați între cer și pământ
la orizontul pădurilor de fag,
privim...Privim
ființa timpului pierdut în adânc,
sentimente uitate adunate-n șirag;
Suferim...
de dorul plăcerii trupești, sufletești,
al morții absolute în neant;
Îndrumăm...
copiii prinși în ștreangul morții,
drumeții pierduți în labirintul iubirii;
Dorim...
cu ardoarea unei nopți de vara
măreția și feblețea toamnei...
Uităm...
de ce suntem aici...de ce putem să ne iubim...
de carnavalul stelelor pe cer...