Manifest II




Lovește-mă până ce voi pieri,
Să-mi fie haină, sângele-nchegat
Cu gheara mă sfâșie-n mângâieri,
Ucide-mă în sărutat!


Împreunării noastre-i dăruim
Iubirea-n scârbă s-o prefacă,
Și-n hoitul nostru cel sublim
Se naște-un înger spre-a se stinge depravată!


Preafericiții nu văd cimitire ?
ÃŽn umbra crucii dragostea-i de lemn,
Atunci când vorbele ce-ți jură nemurire
Au fundamentele-n blestem!


Astăzi schilodul câine numit om
Își trage seva din simțirile-i murdare,
Ce ți-a rămas să faci stimate domn?!
Poetul mâzgălește-n continuare…