Refac, după multă vreme, drumul spre casă, parțial pe jos. Multe schimbări. Începând cu mutilarea copacilor în zone în care soarele verii îți poate frige creierul. Mergi și începi să visezi păduri de salcâmi, păduri de brazi, păduri ecuatoriale. Te deshidratezi numai la gândul că nu dai de-o adiere de frunze nici în următorul sfert de oră. Șerpi translucizi coboară de pe tâmple, dintre sâni, de-a lungul coloanei. Mai cumplit devine drumul știind că, un timp în urmă, pe aici alergau cei care făceau antrenamente sportive sau chiar cei cărora, pur și simplu, crosul le echilibrează hormonii.
Iuțesc pasul în aburul fierbinte al amiezii. Sufocant.
Zone în care s-au construit locuințe sociale, parcări. Locatari rezemați de pereții containerelor cu aspect de blocuri. Mestecând gumă, vorbind vulgar. Copiii neavând prea multe locuri de joacă. De fapt, nu știu să se joace. Mai mult țipă. Mai mult se încaieră. Mai mult se plictisesc. E anormal...
Dar și locuri care s-au preschimbat. Chinezăria de pe Lăpușneanu a devenit o sală de jocuri. De altfel, pe drum nu găsești decât farmacii, cabinete medicale, plafaruri. Oameni bolnavi. Second hand-uri. Oameni săraci. Agenții imobiliare. Ce bine e să ai o casă a ta! Oameni fără adăpost. Buticuri de lenjerie intimă. Oameni dezbrăcați. Terase. Oameni însetați. Șaormerii. Oameni flămânzi. Spații lăsate în paragină. Geamuri sparte. Mucegaiuri. Priveliște dezolantă.
Oazele de verdeață nu mai fac față la mirosuri care mai de care mai grele.
Trec pe lângă stații de transport în comun. Aceeași aglomerație ca pe vremuri, fumul dens de țigară, aproape din om în om, multă mizerie pe străzile orașului. Trotuare pe care te poți împiedica în dalele dislocate de greutatea unora ori de firele de iarbă care își revendică dreptul la existență. Trebuie să te uiți bine pe unde calci.
Pe urmă, începe mallul. Posibila oază de răcoare. Substituie cum nu se poate mai bine toți acei copaci pe ale căror trunchiuri măcelărite le-am numărat... muuulte! Câți ani îi trebuie unui copac să devină falnic?! Și, câți oameni au sădit un copac în viața lor?!
Voiam să fac o plimbare pe jos, o doream, dar, aglomerația, atmosfera îmi repugnă.
Aștept la umbra de-un lat de palmă a unui stâlp de înaltă tensiune. Vine pufnind. Biletul de autobuz s-a scumpit între timp. Cu un leu. Acela pentru Ateneu.