Ai încetat de mult să mai dormi când luna apare. De-acum
legile îți sunt cuvinte deșarte. Te-am zărit într-o zi... mă rog, într-o noapte. La început am crezut că visez, trecuse o clipă de când mă trezise o bătaie în ușă. Mă încerca o senzație ciudată. Privesc în jur, mă întorc spre fereastră... și te zăresc... nemișcat. Un câine dormea la piciorele tale. Mi se părea că privești, undeva, spre străfunduri. Doar ochi-mi arată, că în trup mai există și viață. În rest nici un gest, nici măcar o mișcare. Tăcere, tăcere în noapte. O mașină își poartă caroseria prin norul de praf . Și tu te ridici, îți aduni și toiagul și pleci mai departe, târându-ți piciorul bolnav. Pleci, spre alte ferestre... Și patru ochi îți deplâng dispariția.