Luminile de sub pod aminteau
De dimineata nuntii lor...
A nimanui, a tuturor
Inima rece si uda!
Neimplinita, veche, cruda
Vrajba serilor de mai
Amintirea... ultima dintre
Cele ce urmau
In sirul catre crematoriu.


Durere. Ce e durerea?
E vre-un copac, cu radacini noduroase? Radacini ce mi se termina in carne...
Ce mi-e inima? Ce e mai mult decat batranul ce si-a inteles destinul? Un ghem de oameni care si-au aflat deja sfarsitul si, tremuranzi se inghesuie din ce in ce mai mult unii in altii, topindu-si astfel singuratatea.