arșița creează spații largi între gânduri ce nu se mai pot întrupa

arșița doare ca un dor fără trup ca un cântec rămas dintr-o dată fără respirație ca un ecou fără orizontul care-l duce

către starea de liniște

arșița curge peste ochi și pătrunde înlăuntru către temerile bine ascunse și bine țintuite într-un lăcaș fără porți

arșița prinde cuvintele într-un carusel

năucind nevoia de a spune