Pe peron mai erau doar fluturii de noapte,
întrecându-se în spirale imperfecte,
printre trenuri ce aveau să nu mai plece,
printre năluci ale călătorilor ce aveau să nu se mai întoarcă.
Cineva iși uitase o pereche de aripi cu miros
de înger demodat,
alții își abandonaseră deliberat gândurile șoptite
lăsate să moară de plictiseală pe șine.
Eu și cu mine, cu mâinile îndesate
în buzunarele largi
ne-am lăsat privirea lichefiată să curgă
peste băncile goale,
degustând până la refuz,
liniștea rece și palidă a gării,
așteptând cuminți
venirea zorilor.